Studiu premiat cu Ig Nobel demontează mitul „zonelor albastre” și al longevității extreme

Conceptele legate de așa-numitele „zone albastre”, regiuni unde oamenii ar avea o speranță de viață neobișnuit de lungă, sunt puse sub semnul întrebării de un nou studiu realizat de Dr. Saul Justin Newman. Conform cercetării sale, care a câștigat un premiu Ig Nobel pentru demografie, erorile administrative, fraudele legate de pensii și lipsa certificatelor de naștere explică, în mare parte, numărul neobișnuit de mare de centenari raportat în aceste zone.

Premiile Ig Nobel sunt cunoscute pentru abordările neconvenționale ale unor probleme științifice, aducând inițial zâmbetul pe buze, dar provocând ulterior gândirea critică. Premiul câștigat de Newman reprezintă o lovitură semnificativă pentru popularitatea ideii de „zone albastre”, locații precum Okinawa (Japonia), Sardinia (Italia), Nicoya (Costa Rica), Ikaria (Grecia) și Loma Linda (California) fiind analizate mult timp pentru presupusele lor secrete ale longevității.

Ce sunt zonele albastre și cum au devenit atât de populare

Conceptul de „zone albastre” a câștigat popularitate după ce diverse studii au sugerat că în anumite regiuni din lume oamenii trăiesc mult mai mult decât media globală, adesea depășind vârsta de 100 de ani. Aceste regiuni au atras atenția cercetătorilor, care au investigat stilurile de viață, dieta, conexiunile sociale și chiar variațiile genetice ale locuitorilor. Oamenii de știință și publicul larg și-au exprimat interesul în a descoperi „secretul” longevității acestor comunități.

Printre factorii identificați se numărau o dietă bazată pe legume și cartofi dulci, relații sociale puternice și un stil de viață activ. De exemplu, în Okinawa, alimentația era considerată un pilon al sănătății și longevității, însă cercetările recente arată că locuitorii din Okinawa consumă cele mai puține legume și cartofi dulci din Japonia și au un indice de masă corporală printre cele mai ridicate din țară.

Erori și fraude în înregistrarea vârstei reale

Studiul lui Newman aduce în prim-plan faptul că multe dintre aceste date despre longevitatea extremă sunt de fapt distorsionate din cauza erorilor de înregistrare și a fraudei legate de pensii. Lipsa certificatelor de naștere în trecut, precum și sărăcia, au contribuit la o presiune crescută pentru comiterea de fraude, oamenii raportând vârste mai mari pentru a beneficia de pensii sau alte ajutoare financiare.

„În 1997, s-au descoperit 30.000 de cetățeni italieni care primeau pensii, deși erau decedați. În 2008, 42% dintre locuitorii din Costa Rica cu vârsta peste 99 de ani au raportat vârste greșite în recensământul din 2000”, explică Newman.

După corectarea acestor erori, zona albastră din Nicoya, Costa Rica, a scăzut cu 90%, iar speranța de viață la vârste înaintate a ajuns aproape la media mondială.

Situații similare au fost descoperite și în Japonia, unde peste 230.000 de centenari au fost raportați fie ca dispăruți, fie ca decedați, dar înregistrați în mod greșit. Aceste erori administrative și fraude au contribuit semnificativ la percepția greșită că anumite regiuni ar avea un număr neobișnuit de mare de persoane foarte în vârstă.

Studiul lui Newman demonstrează că în majoritatea cazurilor de superlongevitate, factorii sociali și administrativi joacă un rol mai important decât stilul de viață sau genetica. Mai exact, el sugerează că ratele ridicate de atingere a vârstei extreme sunt direct legate de sărăcie, lipsa certificatelor de naștere și o rată scăzută a persoanelor care ajung la 90 de ani, ceea ce indică faptul că multe dintre aceste cazuri sunt rezultate din înregistrări eronate sau frauduloase.

Aceste descoperiri aduc un punct de vedere diferit asupra ideii de longevitate excepțională, punând sub semnul întrebării multe dintre concluziile trase anterior despre „zonele albastre”.